Poveste de iarnă

Era o seară rece de decembrie. Toată ziua , cerul gri nu lăsase soarele să privească pământul. Sub felinarul străzii fulgi pufoşi ca nişte fluturaşi gingaşi de gheaţă coborau lent, iar copiii se grăbeau să-i prindă din zbor. O plapumă albă şi groasă acoperise străzile, maşinile şi copacii. Era seara de dinaintea Crăciunului, când moşul blând şi bun aleargă cu renii şi sania sa ca să le aducă celor cuminţi cadourile aşteptate.
În casa noastră totul era pregătit. Mama terminase de copt cozonacii iar eu şi tatăl meu de împodobit bradul . Din difuzoare, copiii se auzeau cântând colinde. Deodată, un sunet cristalin de clopoţel se auzi la uşă. Când am deschis-o, un bătrânel cu plete şi barba albă , îmbrăcat în haina roşie, cu un sac mare în spate mi-a zâmbit şi m-a întrebat dacă mă numesc Claudia. I-am răspuns că da şi l-am invitat să intre şi să ia loc pe un scaun, lângă brad. Ştia că luasem la şcoală numai note bune şi era fericit.
După ce i-am cântat şi i-am recitat două poezii, Moş Crăciun m-a sărutat pe obraz, şi-a golit sacul şi mi-a spus că se grăbeşte să ajungă şi la alţi copii. L-am condus până la uşă şi i-am promis că şi în următorul an voi obţine note bune.
A fost o seară minunată de iarnă!


Bia Claudia Bianca, clasa a V-a